Ciclu menstrual absent sau întârziat? Ce altceva trebuie să aveţi în vedere.

Există diverse simptome care pot indica faptul că aţi putea fi însărcinată. Acestea diferă de la o persoană la alta şi de la sarcină la sarcină. Dacă sunteţi însărcinată, aţi putea observa apariţia unora dintre următoarele simptome. Nu vă îngrijoraţi, este puţin probabil să apară toate deodată.  În acelaşi timp, nu trebuie să vă îngrijoraţi în cazul în care nu apar deloc. Este foarte posibil să fiţi însărcinată fără a remarca niciunul dintre aceste semne de sarcină.

Ciclu menstrual absent

În cazul în care aveţi un ciclu menstrual regulat, acesta este adesea cel mai precoce semn fizic. Reţineţi că este posibil să aveţi o mică sângerare uşoară sau scurgeri în perioada în care ar trebui să aveţi ciclu chiar dacă sunteţi însărcinată şi atunci când ovulul fertilizat se implantează în uter.

În cazul în care ciclul dvs. menstrual nu este regulat, este posibil să observaţi alte simptome ale sarcinii înainte de a remarca absenţa menstruaţiei.

Alte simptome

Oboseală

Este posibil să vă simţiţi neobişnuit de obosită în primele câteva săptămâni de sarcină. Aceasta s-ar putea datora valorilor în creştere ale progesteronului în organism, acesta menţinând mucoasa uterului pentru a ajuta la susţinerea sarcinii.

Senzaţie de rău/Greaţă matinală

Este posibil să începeţi să vă simţiţi rău, chiar să vărsaţi, între a 2-a şi a 8-a săptămână de sarcină. Această senzaţie trece, de obicei, până în a 16-a săptămână. Deşi este adesea denumită „greaţă matinală”, poate apărea în orice moment al zilei sau al nopţii şi este posibil chiar să vă afecteze tot timpul.

Hyperemesis gravidarum

Aproximativ una dintre 100 de femei însărcinate pot suferi de hyperemesis gravidarum. În mod normal trecând de primul trimestru (12 până la 13 săptămâni), hyperemesis gravidarum determină vărsături atât de dese şi de severe încât nu permite ingestia a niciunui fel de aliment sau lichid. De obicei, afecţiunea poate fi tratată şi numai în cazuri foarte rare determină complicaţii pentru sarcină, dar trebuie neapărat să consultaţi un medic în cazul în care suferiţi de această afecţiune severă.

Modificări la nivelul sânilor

Este posibil să vi se mărească sânii şi să îi simţiţi în tensiune sau excesiv de sensibili. Venele de pe sâni pot deveni mai accentuate şi areola (sfârcurile) se pot închide la culoare.

Nevoia de a merge mai frecvent la toaletă

La circa 6 – 8 săptămâni după concepţie, este posibil să simţiţi nevoia de a urina mai frecvent. Aceasta se datorează uterului care se măreşte şi apasă pe vezica urinară. La sfârşitul primului trimestru, uterul creşte şi ajunge în abdomen, ceea ce va duce la micşorarea presiunii pe vezică.

Modificări ale dispoziţiei

Hormonii în creştere pot cauza unele modificări ale dispoziţiei în etapele iniţiale ale sarcinii, vă puteţi trezi plângând fără să ştiţi de fapt de ce.

Modificarea obiceiurilor alimentare (pofte culinare) şi a sensibilităţii la mirosuri

Este posibil să renunţaţi la anumite lucruri, cum ar fi ceaiuri, cafea sau alimente grase şi să aveţi poftă de lucruri care nu vă plăceau în mod normal. Este posibil să vă fie greaţă şi atunci când simţiţi anumite mirosuri, cum ar fi de cafea, carne sau alcool.

Crampe

Este posibil să aveţi crampe la nivelul picioarelor şi tălpilor în primul trimestru de sarcină şi, uneori, chiar şi mai târziu. Acestea se datorează modificărilor modului în care organismul dvs. procesează calciul.

Indiferent dacă manifestaţi vreunul dintre aceste simptome sau nu, singura modalitate de a şti cu siguranţă dacă sunteţi sau nu însărcinată este de a efectua un test de sarcină. Toate testele de sarcină Clearblue au o acurateţe de peste 99% din ziua estimată a menstruaţiei. Sunt sigure, rapide şi uşor de utilizat. Şi toate testele Clearblue sunt atât de sensibile încât pot fi utilizate cu până la 5 zile înaintea ciclului menstrual întârziat.


Sarcină neplanificată

Dacă aţi efectuat deja testul, este posibil să fi aflat că sunteţi însărcinată, dar acesta să nu fie rezultatul pe care aţi fi dorit să îl obţineţi.  În acest caz, este important să fiţi conştientă de opţiunile pe care le aveţi la dispoziţie. Nu uitaţi că nu sunteţi singură – în fiecare zi sute de femei se găsesc în aceeaşi situaţie şi, susţinute de îngrijirea şi sfaturile corecte, pot lua o decizie în ceea ce priveşte cea mai potrivită conduită ulterioară.

Trebuie să vă adresaţi personalului medical cât mai curând posibil. Gândiţi-vă să vă faceţi o programare la medic sau să vizitaţi centrul de planificare familială din regiune.